Sunday, November 09, 2014

Fapte Dezinteresate


   Oricat de puternici am fi, suntem asa fiindca am avut ajutorul altor persoane in viata noastra. Fie ca ajutorul a venit de la mama sau de la tata, de la varul sau de la bunici, fie de la profesori sau colegi de munca, fie de la prieteni sau poate chiar de la necunoscuti, sunt sigur ca te-ai bucurat si tu de faptele lor. Poate acel cineva te-a invatat sa citesti, poate te-a ascultat cand te simteai abatut, poate te-a hranit sau imbracat; orice fapta ar fi facut te-a ajutat sa devi omul care esti astazi. Asa ca in primul rand sa fim recunoscatori fata de cei care s-au daruit si au oferit cate ceva pentru noi.

   Daca si tu gasesti placere in simplul fapt de a face o fapta buna, iar implicarea ta iti este deajuns ca recompensa; atunci fi cel care ajuta sau care ne spune despre cei care pot fi ajutati. As vrea sa creem o comunitate de oameni care se gandesc si actioneaza dezinteresat in folosul celorlati. Dezinteresat inseamna sa nu vrei ceva in schimbul ajutorului oferit, sa faci un lucru fiindca simti ca acel lucru trebuie facut si vrei sa il faci. Cand faci dezinteresat un lucru nu urmaresti sa fi aclamat sau sustinut; nu te gandesti la binele tau ci te gandesti la binele aproapelui.

   E important ca pe aceasta pagina sa nu apara numai cazurile persoanelor care sufera de vreo boala ce necesita interventii chirurgicale in strainatate. Exista persoane care nu pot contribui financiar la o cauza, dar care au timpul, cunostintele, si dorinta de a se implica si de a rezolva unele probleme sociale. Iata cateva exemple din ceea ce se poate face:
  • Sa iei acasa sau sa hranesti un caine sau o pisica de pe strada;
  • Sa ajuti vecinii prin: a le face cumparaturi, a le cara mobila, a sta cateva ore cu cei mici pana cei mari se intorc acasa, etc;
  • Sa-ti oferi servicile si consilierea profesionala celor care nu si le-ar putea cumpara;
  • Sa te implici in actiuni prin care cureti de gunoi natura;
  • Sa ii arati unui strain orasul sau sa ii oferi cazare;
  • Sa gasesti pe cineva care sa te insoteasca cat timp iesi la alergat prin padure, in timp ce te dai pe role, patine, schi sau bicicleta; alaturi de care sa faci o drumetie / excursie;
  • Sa organizezi evenimente de socializare, de genul: cinema in aer liber, trezitul de dimineata pentru a privi rasaritul; foc de tabara cu sau fara sunet de chitara, etc.;
  • Sa plantezi copaci sau sa organizezi o actiune de plantare;
  • Sa ajuti la organizarea de festivaluri, evenimente, expozitii sau activitati sportive si culturale;
  • Sa donezi din hainele tale sau din surplusul de lucruri pe care le ai pentru cei ce nu au cum sa si le procure singuri;
  • Sa vizitezi azile, orfelinate, centre de ingrijire si asistenta, etc. pe perioada sarbatorilor dar mai ales cand persoanele vizitate nu se asteapta; si sa le aduci o bucurie;
  • Etc.
   Esti invitat sa scri despre cauza care crezi ca merita atentia si implicarea nostra. Sper sa gasesti sustinerea si ajutorul de care ai sau au altii nevoie.
   
   Imi place sa cred ca putem fi in faptele noastre precum suntem in gandurile noastre; si ca bunele noastre intentii se vor concretiza in fapte dezinteresate. Mult succes.

No comments: