Wednesday, August 27, 2008

Temele dvs. predominante




ZOLTAN JAKAB

Temele dvs. predominante

Anii de experienţă acumulaţi de The Gallup Organization în domeniul cercetării confirmă faptul că cei mai eficienţi oameni sunt cei care îşi cunosc punctele forte şi modul de a reacţiona în diverse situaţii. Aceşti oameni reuşesc să dezvolte strategii prin care îşi îndeplinesc şi chiar îşi depăşesc necesităţile vieţii personale, ale carierei şi familiei.

O trecere în revistă a cunoştinţelor şi aptitudinilor dvs. vă poate oferi o imagine generală a abilităţilor dvs., dar numai înţelegerea profundă a punctelor dvs. forte vă va oferi o imagine clară şi corectă a motivelor care stau la baza succesului dvs.

Raportul Teme predominante vă va prezenta cele mai relevante domenii pentru care aveţi talent, în ordinea rezultată din răspunsurile dvs. la testul StrengthsFinder. Din cele 34 de teme măsurate, acestea sunt "primele cinci".

Temele predominante sunt foarte importante în exploatarea eficientă a aptitudinilor care vă aduc succes. Concentrându-vă asupra temelor predominante, atât separat, cât şi în combinaţie, vă puteţi identifica talentele, le puteţi consolida în puncte forte şi vă puteţi bucura de succes în viaţa personală şi în carieră prin performanţe constante, aproape perfecte.

Competiţie

Competiţia îşi are rădăcina în comparaţie. Când priveşti în jurul tău eşti în mod instinctiv conştient de performanţele altor persoane. Performanţa lor este unitatea de măsură, etalonul de bază. Indiferent cât de mult încerci, cât de demne sunt intenţiile tale, dacă ţi-ai atins ţelul şi nu ai obţinut performanţe mai bune decât persoanele din poziţii similare,realizarea nu are valoare, este goală. Ca toţi competitorii, ai nevoie de persoane în jurul tău pentru a putea face o comparaţie între ele şi tine. Dacă te poţi compara, te poţi întrece, deci poţi câştiga. Şi dacă câştigi…..nu există sentiment mai plăcut decât acesta! Îţi plac măsurătorile pentru că ele facilitează comparaţiile. Îţi place concurenţa pentru că te energizează. Îţi plac întrecerile pentru că trebuie să existe un învingător. În mod deosebit îţi plac întrecerile în care ştii că poţi fi învingător. Deşi concurenţii tăi te pot considera plăcut şi chiar indiferent dacă câştigi sau nu, tu nu concurezi doar de plăcerea competiţiei. Te întreci ca să câştigi şi în timp vei evita să participi la întrecerile la care nu întrevezi vreo şansă de câştig.

Cuceritor

înseamnă “a câştiga de partea ta” (Winning Over Others). Pur şi simplu îţi place provocarea de a cunoaşte persoane şi de a le determina să te placă. Necunoscuţii nu te intimidează, din contră, aceştia îţi dau energie. Eşti atras de ei – vrei să le reţii numele, le pui întrebări şi găseşti domenii de interes comun în aşa fel încât să poţi începe o conversaţie şi să construieşti o relaţie. Unele persoane sunt intimidate chiar din momentul începerii unei conversaţii deoarece se tem că vor rămâne în pană de cuvinte, idei. Tu însă nu te temi. Nu numai că ţi se întâmplă foarte rar să rămâi în pană de cuvinte, dar chiar îţi place riscul de a prelua iniţiativa cu necunoscuţii pentru că găseşti atât de multă satisfacţie în faptul că reuşeşti să spargi gheaţa şi să stabileşti o legătură. Odată legătura făcută, eşti foarte fericit să o “împachetezi” şi să treci mai departe. Există atâţia oameni pe care trebuie să-i cunoşti, noi locuri de muncă, noi mulţimi cu care să interacţionezi. În concepţia ta nu există străini, necunoscuţi, ci doar o mulţime de prieteni pe care nu i-ai întâlnit încă.

Focalizare



“Încotro mă îndrept?” Această întrebare ţi-o pui în fiecare zi. Ghidat de tema focalizării, ai nevoie de o destinaţie clară; în lipsa uneia, viaţa şi munca ta pot deveni rapid frustrante. Şi astfel în fiecare an, fiecare lună, chiar fiecare săptămână, faci ceea ce-ţi place să faci – îţi stabileşti obiective. Obiectivele tale, fie că sunt pe termen lung sau scurt, toate au aceleaşi caracteristici. Ele sunt clar specificate: sunt măsurabile şi au un termen limită. Aceste obiective îţi servesc precum o busolă, ajutându-te să-ţi hotărăşti priorităţile şi să faci rectificările necesare pentru a reveni pe drumul ales iniţial. Focalizarea ta este puternică pentru că te forţează să filtrezi —instinctiv vei evalua în ce măsură o acţiune te va ajuta să te îndrepţi către atingerea obiectivului tău. Cele care nu te ajută le vei ignora. În final, focalizarea te forţează să fii eficient. În mod natural, reversul este că devii foarte nerăbdător în cazul eventualelor întârzieri, obstacole şi chiar lucrurilor tangenţiale, indiferent cât de fascinante pot părea a fi. Aceasta te fac să fii un membru extrem de valoros al unei echipe. Când ceilalţi rătăcesc pe căi lăturalnice, tu îi readuci pe drumul principal. Concentrarea ta reaminteşte fiecăruia că dacă ceva nu te ajută să te îndrepţi către destinaţia propusă, atunci acel ceva este lipsit de orice importanţă. Şi dacă nu este important, atunci nu merită să pierzi timpul cu el. Tu îi menţii pe toţi pe drumul cel bun.

Responsabilitate

Tema Responsabilităţii te forţează să-ţi asumi responsabilitatea psihologică pentru ceea ce vei spune sau vei face. Odată ce ai făcut un angajament, important sau mai puţin important, te simţi obligat să îl duci la îndeplinire. Bunul tău renume depinde de acest fapt. Dacă, dintr-un anumit motiv, nu îl poţi duce la îndeplinire, în mod automat începi să cauţi modalităţi de a te revanşa faţă de cealaltă persoană. Scuzele nu sunt de ajuns. Justificările şi explicaţiile sunt de neacceptat. Nu vei fi capabil să fii mulţumit de tine până când nu vei face această restituire. Această conştiinciozitate, această obsesie de a face totul cum trebuie, etica ta implacabilă, toate se combină pentru a-ţi forma reputaţia: absolut demn de încredere. Când se atribuie noi responsabilităţi, ceilalţi se vor uita mai întâi la tine pentru că ştiu că le vei duce la bun sfârşit. Când lumea va veni să-ţi ceară ajutorul—lucru ce se va întâmpla curând—va trebui să fii selectiv. Dorinţa ta de voluntariat te poate face câteodată să te implici mai mult decât ar trebui.

Futurist

“Nu ar fi grozav dacă….” Eşti genul de persoană căreia îi place să privească dincolo de orizont. Viitorul te fascinează. Ca o proiecţie pe un perete, tu ai abilitatea de a vedea până la cel mai mic detaliu ce îţi poate aduce viitorul. Această imagine detaliată te direcţionează către ziua de mâine. În timp ce conţinutul acestui tablou va depinde de celelalte interese şi punctele forte ale tale—un produs mai bun, o echipă mai bună, o viaţă mai bună, o lume mai bună—acesta va fi mereu o sursă de inspiraţie pentru tine. Tu eşti un visător care vede lucrurile aşa cum ar putea fi şi care îşi cultivă cu grijă aceste viziuni. Când realitatea se dovedeşte a fi prea frustrantă şi persoanele din jurul tău prea pragmatice, îţi evoci viziunile despre viitor şi acestea îţi dau energia necesară atât ţie cât şi, uneori, altor persoane. În realitate, foarte des, celelalte persoane se bizuie pe tine să le descrii viziunile despre viitor. Ceilalţi doresc o imagine care să le lărgească atât orizonturile cât şi spiritul. Tu poţi realiza această imagine pentru ei. Exersează! Alege-ţi cu grijă cuvintele! Redă totul cât mai viu posibil. Oamenii se vor agăţa de speranţele pe care le dai.

2 comments:

Dorin :P said...

faine rezultate...cuceritorule :)
unde ai gasit testul ? :)

Zoli ZzZ said...

:P
e testul din cartea lui Marcus Buckhingam - Descopera-ti punctele forte; care a fost recomandata anu acesta la Personal Training Camp.
Dupa cum vad mai nou pun in practica recomandarile omaeniilor de succes.
Merita citita; pentru a te cunoaste mai bine; si ego-ul tau o sa fie fericit :P ...dar mai ales daca lucrezi cu oameni.
Suntem asemenea si totusi diferiti. -cam asta e baza in jurul careia e construita cartea.